/>
In urma cu 6 ani+ incepeam consultatiile in alaptare. Cu greu am putut trece din punctul in care faceam totul gratuit la a cere un tarif infim pe consultanta. Acesta a fost si unul din motivele pentru care chiar am oprit consultatiile aproximativ 1 an. Ma simteam prost sa spun ca acele ore petrecute pentru a ajuta un bebelus costa. In timp, au aparut mai multi consultanti in alaptare, care, treptat, s-au calificat la un nivel profesionist si, implicit au cerut monetizarea timpului lor. Pe buna dreptate, formarea profesionala costa enorm si nu se poate plati in recunostinta. Acum e normal sa platesti o consultanta in alaptare si nimeni nu se mai gandeste ca este un fapt iesit din comun.
A venit randul consultatiilor in babywearing. Nu de putine ori, cand aud ca exista un tarif (infim raportat la calitate), parintii reactioneaza defensiv "cum adica sa iti dau bani?"
5 motive pentru care merita sa "dai bani" pentru o consultatie buna in babywearing:
1. Am peste 14 ani de experienta in domeniu medical (aici includ si multe luni pe urgente, ATI, in laboratoare, in diferite spitale din Bucuresti). De ce conteaza in babywearing?
Pentru ca fac ceva unic, deocamdata si sper ca, in viitorul apropiat, cat mai multi consultanti-colegi vor oferi acest serviciu pe care il ofer de multi ani - evaluarea dezvoltarii fizice a bebelusului. Da, poate nu ti se pare mare lucru ca am pus mana cateva minute pe copil si gata. In acele minute:
- inspectez raportul inaltimea trunchiului/lungimea picioarelor bebelusului, sa stiu cat de mic sau mare sa fie sistemul de purtare;
- evaluez tonusul muscular, sa vad eventualele diferente intre picioruse/maini, simetrie/asimetrie de tonus sau conformatie, sa stiu care e forma sistemului de purtare potrivit;
- evaluez nivelul de contractura musculara din zona cervicala a copilului (gatul) si imi dau seama imediat daca a avut circulara de cordon sau nu - conteaza cand alegi sistemul potrivit (si da, esti foarte surprins, parinte, ca imi dau seama de acest aspect in minute, intelege ca asta imi e meseria, mi se pare normal sa fiu foarte bine pregatita in ceea ce fac).
Deci, vezi, in cateva minute analizez din cap pana in picioare nivelul dezvoltarii fizice a copilului si, in mintea mea, deja stiu ce sistem i se va potrivi. Asa ca, siguranta copilului e pe primul loc si iti poti dori din suflet un sistem, daca nu e ok pentru copil, NU il pun in el!
2. Sunt primul medic din tara certificat la nivel international in babywearing (cursurile Scolii germane Die Trageschule Dresden): cursurile au fost platite din banii mei si nu sunt deloc ieftine. Sa nu mai mentionez aici drumuri si cazari in strainatate, vin "la pachet". N-am facut chete, n-am cerut de pomana, am platit, pentru ca voiam sa invat, sa devin mai buna. Am facut cursurile pentru a ajuta copiii si a fi pregatita pentru nevoile lor.
3. Am infiintat prima Scoala de Babywearing din Romania, recunoscuta international! Aici nici nu mai zic cata birocratie si cheltuiala include partea administrativa (firma, site, intrarea in circuitul international, etc)
4. Sunt printre putinii medici din lume invitati sa fie parte din comitetul de acreditare a consultantului in babywearing la nivel international (echivalentul IBCLC in alaptare). Da, e cel mai inalt nivel profesional posibil in acest domeniu.
5. Pun pe primul loc copilul - da, il reprezint. Criteriile in alegerea unui sistem de purtare sunt, in acesta ordine: siguranta copilului, confortul parinte/copil, buget si preferinte de brand/culoare/print/etc. Pe cuvant ca nu eticheta e cea care face sistemul potrivit pentru copil! Fiecare sistem isi are un tipar care se poate potrivi mai bine sau ai putin bine in functie de conformatia fiecarui parinte/copil.
Daca exista un sistem perfect, il avea toata lumea numai pe acela.
Nu va mai luati dupa X sau y ca e "bun" unul sau altul! Copilul e cel care alege sistemul, in functie de nivelul dezvoltarii sale! P.S. plansul in sistem nu e criteriu de evaluare daca "ii place sau nu", pur si simplu ai un bebelus care poate fi flamand, obosit, suprasolicitat, etc. si are nevoie de un timp de acomodare. Conteaza cele 3 criterii enumerate si atat.
Pentru moment, exista situatii in care consultatia e gratuita (daca achizitionezi un sistem de purtare in maxim 10 zile). Pe viitor munca profesionistului bun e normal sa fie platita. Uite de ce:
- cand mergi la un consult de specialitate, platesti evaluarea in orice domeniu (si diagnoza service), aici de ce ar fi gratuita?
- acesta este serviciul meu, timpul meu. Tu mergi la servici pro bono?
- copiii mei cresc cu mancare, haine, incaltari si facturile vin lunar. Nu reusesc sa ii conving sa achit in consultatii, ca sunt eu pasionata :)
Domnul profesor de economie, cand am dat examenul de Bacalaureat si alegeam "viitorul", ne-a spus ce sfat a primit de la tatal sau: "E greu sa faci o viata ce iti place, d-apoi ceva ce nu-ti place!"